Botanic Blog

Denumire stiintifica – Prunus laurocerasus L.

In 1737 Linne a folosit patru genuri pentru speciile de Prunus de azi, Amygdalus, Cerasus, Prunus si Padus, dar in 1758 le-a redus la doua, Amygdalus si Prunus.

Sinonime – Laurocerasus officinalis

Denumiri populare – Lingua de bo, english laurel, laurbaerkirsebaer, cherry laurel, Lorbeerkirsche, laurowisnia.

Distributie si Habitat – originar din sud-estul Europei si sud-vestul Asiei. Creste la margini de paduri.

Descriere – arbust sau arbore mic, 6 m inaltime. Frunze sempervirescente, alterne, coriacee; lamina lanceolat-obovata, varf acut, baza cuneata; suprafata superioara este verde lucioasa, cea inferioara este opaca, cu nervuri evidente; petiol robust, scurt. Flori reunite in raceme, la axila frunzelor; caliciu compus din 5 sepale unite la baza; corola alba, 5 petale libere; 20 stamine. Infloreste in aprilie-mai. Fruct drupa, ovoidala, varf acuminat, 1 cm diametru.

Rata de crestere – repede, 30 cm/an.

Tolerante – umbrirea, in climate calde.

Propagare – prin seminte si butasire. Semintele au nevoie de 2-3 luni de stratificare in sera rece. Au nevoie de 18 luni pentru a germina. Tinerele plante se mentin in sera in prima iarna, se scot afara primavara tarziu sau chiar vara anului urmator. Butsirea, se folosesc butasi semi-lignificati cu calcai, in iulie-august in sera. Butasi lignificati, in octombrie.

Cultura – creste pe soluri usor acide, in locuri luminoase sau in semi-umbra. Se uda regulat.

Management - Se tunde dupa inflorire. Se fertilizeaza primavara si vara cu fertilizanti lichizi sau minerali. Raspunde bine la taieri puternice, o data la 2-3 ani.

Boli si daunatori – Clitocybe tabescens, Verticillium albo-atrum, Dialeurodes citri, Cercospora circumscissa, Coccomyces lutescens, Phyllachora beaumontii, Monilinia fructicola.

Cultivaruri si varietati:

– ‘Aureovariegata’ - cu galben-auriu pe amrgini;

- ‘Otto Luyken’ - frunze mici 10×3 cm;

- ‘Rotundifolia’ – frunze cu limb oblong, 15 cm lungime; 5m x 4m;

- ‘Zabeliana’ - tolereaza conditiile reci din timpul iernii.

Proprietati si Utilizari – Se preteaza pentru garduri vii. In gradini si terase, ca planta solitara sau in vas.

Frunzele tinere au proprietati narcotice si sedative. Extern, infuzie rece de frunze folosita pentru infecti la ochi. Poate fi toxica, creand dificultati respiratorii, vomitare.

Bibliografie

David A. Francko – Palms Won’t Grow and Other Myths – Timber Press, 2003

Pascal P. Pirone – Diseases and Pests of Ornamental Plants – Wiley, 1978

Denumire stiintifica – Rosa gallica L.

Denumiri populare - rosa rossa, french rose, red officinal rose.

Distributie si Habitat – creste din centrul si sudul Europei pana in Irak. A fost gasit si in Turcia, pe dune.

Descriere – arbust, 100-150 cm inaltime; sistem radical robust, lignificat, produce stoloni subterani. Tulpinile sunt verzi, cu puncte rosii. Frunze imparipenate; 3-7 foliole, ovale sau eliptice, sesile sau scurt petiolate, margine serata, suprafata superioara glabra si lucioasa, partea inferioara e mai deschisa si are numerosi peri glandulari; petiolul are doua stipele lineare, aripate. Flori solitare; pedunculul, receptaculul si suprafata externa a sepalelor sunt acoperiti cu peri glandulari; 5 sepale lanceolate si lung acuminate, unele sunt simple altele au apendici laterali; 5 petale rosii inchis si matasoase; stamine numeroase. Infloreste in iunie-iulie.

Rata de crestere – incet.

Tolerante – temperaturile pana la -25 °C.

Propagare – prin seminte, germineaza dupa doi ani. Pentru a scurta aceasta perioada de germinare, semintete se stratifica timp de 2-3 saptamani in turba umeda la 27-32 °C. Se pastreaza la 3 °C pentru alte 4 luni, timp cand pot germina. Prin butasire, butasi semi-lignificati, in iulie in sera umbrita; au nevoie de circa 12 luni pentru a fi pregatiti pentru transplantare la loc definitiv.

Cultura – creste pe soluri bine-drenate, in plin soare.

Parteneri naturali si de gradina – Artemisia ‘Powis Cstle’, Rosa canina, Rosa phoenica, Rosa moschata, Rosa damascena.

Cultivaruri si varietati – ‘Versicolor’, R. o. var. officinalis.

Proprietati si Utilizari – petalele au proprietati aromatizante, digestive, astringente, antiinflamatoare.

Petalele se culeg in mai-iunie. Se usuca la umbra, in locuri bine aerisite; se conserva in recipiente de sticla sau portelan.

Rosa gallica este utilizata in sectorul parfumurilor si a produselor cosmetice; in industria farmaceutica se foloseste ca aromatizant al preparatelor cu gust neplacut.

Petalele sunt astringente intestinale si digestive.

Uz intern – infuzie de petale – 1-2 g in 100 ml apa. Doua-trei cesti pe zi.

Uz extern – infuzie de petale – 3-6 g in 100 ml apa. Pentru gargare, spalari si comprese pentru buze si gura.

Tinctura vinoasa – 10 g in 100 ml vin alb, se pune la macerat 5 zile. Se aplica comprese pe zona iritata.

Mit, legenda si folclor – a fost cultivata de catre greci si romani, si a fost des intalnita in gradinile medievale.

Bibliografie

Denumire stiintifica – Rosmarinus officinalis L.

Sinonime – Rosmarinus lavandulaceus Noe

Denumiri populare – biberye, rosmarin, rosmarino officinale, rosemary, morskaja rosa, romèro.

Distributie si Habitat – originare din regiunile mediteraneene.

Descriere – arbust sempervirescent, 50 – 300 cm; tulpina erecta, latita la baza, foarte ramificata; in partea inferioara a trunchiului scoarta se exfoliaza in fasii longitudinale, de culoare maronie-inchis. Frunzele sunt coriacee, persistente, sesile, lineare; suprafata superioara e verde lucioasa, cea inferioara este alba. Florile sunt reunite in grupuri la axila frunzelor; caliciu tubular; corola tubulara, albastra-violet.

Tolerante – perioadele lungi de sol rece sau umed.

Cerinte – are nevoie de soluri acide si bine drenate, moderat fertile, in expozitii insorite. Rezista pana le temperaturi minime de (-9) – (-7) °C. Plantele se protejeaza de gerurile invernale.

Propagare – seminte, primavara, in sera la 20 °C. semintele germineaza dupa 1-2 saptamani. Prin butasi, dupa inflorire.

Parteneri naturali si de gradina – Buddleja davidii, Canna ‘Pretoria’, Chrysanthemum x superbum, Cistus sp., Lavandula sp., Salvia sp., Verbena.

Cultivare si varietati – ‘Prostratus’, ‘Arp’, ‘Benenden Blue’, ‘Pinkie’, Primley Blue’; R. o. var. albiflorus,

Proprietati si Utilizari – ramurile cu frunze au proprietati aromatizante, aperitive, digestive, antispasmatice, diuretice, balsamice, antiseptice, stimulante.

Ramurile tinere cu frunze se culeg primavara, evitand cele lignificate. Ramurile se usuca la umbra dispuse in straturi subtiri, sau reunite in buchete; se conserva in recipiente de sticla sau portelan.

Din rozmarin se obtin uleiuri esentiale, utilizati in parfumerie si cosmetica, in lichioruri si farmacie. Pentru uzul intern, rozmarinul, are proprietati digestive, antispasmotice si carminative. Pentru uz extern este un bun antispetic.

Uz intern – ramurile – pentru o buna digestie, stimularea diurezei, calmarea tusei, fortificant al organismului, se face o infuzie din 1 g in 100 ml apa. O ceasca dupa mesele principale. Tinctura din 2 g in 100 ml alcool de 70 °, macerat pentru 5 zile; jumate de lingurita, cu zahar. Tintura vinoasa din 2 g in 100 ml de vin, macerat pentru 5 zile; un pahar mic dupa mese.

Uz extern – ramurile – pentru purificarea pieli, pentru reumatism. Infuzie din 5 g in 100 ml apa; spalari, clatiri si gargare, comprese si bai partiale.

Bibliografie

Clive Lane – Plants for Small Spaces – Horticulture Books, 2005

Jo Aann Gardner – Herbs in Bloom – Timber Press, 2005

Sarah Garland – The Complete Book of Herbs & Spices – Frances Lincoln, 2006

Umberto Boni, Gianfranco Patri – Guida Pratica e Illustrata per Riconoscere e Usare le Erbe – Gulliver, 1997