Denumire stiintifica - Alnus incana (L.) Moench

Alnus deriva din celtica ‘al lan’ = langa rauri; numele specific incana deriva de la latinul ‘canuto’ = alb, referitor la fata inferioara a frunzelor.

Sinonime – Betula alnus, Betula incana.

Denumiri populare – anin alb, aulne blanc, Grauerle, Weisserle, ontano bianco, mountain alder.

Distributie si Habitat – originara din Europa de Nord si Centrala, Caucaz, Asia de Est si America de Nord.

Descriere – arbore sau arbust manoic, care poate ajunge 20 m, cu tulpina adeseori stramba, coroana cu ramuri groase, ascendente, frunzis bogat, lujerii în tinerete cenusii, pubescenti. Scoarta neteda, lucioasa, cenusie albicioasa, la exemplarele batrane, spre baza cu crapaturi putin adanci. Frunzele lat eliptice pana la ovate, de 4-10 cm lungime, 4-6 cm latime, la baza rotunjite, dublu dintate si lobulate, varf ascutit, pe fata verzi cenusii, pe dos albe cenusii, paroase; dispuse altern. Nervurile laminei sunt drepte, neramificate spre capete. Florile unisexuate, în amenti, se formeaza vara si se deschid înainte de înfrunzire, în primavara urmatoare. Dupa fecundare, cele femele formeaza conulete fructifere (strobili) mici, sesile, grupate cate 4-8, la un loc. Fructele sunt samare pentagonale, mici, îngust aripate, rosii-brune. Aripile semintei sunt prevazute cu saci de aer, care plutind pe apa le ajuta la diseminare.

Rata de crestere – repede, drajoneaza puternic si lastareste slab, avand o longevitate mica, sub 100 ani, în medie 50-60 ani.

Tolerante – poluarea atmosferica, fumul, seceta si umbrirea. Rezistent la ger.

Cerinte – specie rustica, adaptata conditiilor montane aspre, cu sezon de vegetatie scurt, suportand bine gerurile mari de la altitudinile în care creste. Prefera amplasarile luminoase si umede.

Este mai putin exigenta fata de sol, vegetand bine atat pe soluri bogate, afanate, cat si pe soluri compacte,

reci, pe calcare sau din contra pe soluri acide din turbarii, sau insuficient formate, crude. Rezista la excesul de apa cat si la seceta din sol.

Propagare – seminte semanate toamna, iarna si primavara timpuriu pe zapada, sau prin altoire la

varietatile decorative, portaltoiul fiind A. glutinosa.

Boli si daunatori – Phytoptus rudis.

Cultivaruri si varietati – ‘Angustissima’ frunze ingust si iregulat incize, ‘Aurea’ lujeri anuali sunt galbeni, ‘Bolleana’ cu frunze iregulat patate cu galben,

Proprietati si Utilizari – specie de interes forestier, întrebuintata ca planta pioniera, datorita rusticitatii sale,

punand în valoare luncile si consolidand malul apelor curgatoare, terenurile degradate, versantii repezi, ravenele si bazinele torentilor montani. Prin drajonarea puternica fixeaza terenul împiedecand erodarea în zonele cu pante accentuate.

Lemnul se prelucreaza bine, se slefuieste usor, are o rezistenta medie în aer si în apa, între 10 si 40 ani, întrebuintandu-se la confectionarea placajelor si a placilor din aschii, creioane, cutii, ambalaje, produse de strungarie. Substantele tanante din scoarta sunt folosite în vopsitorie, scoarta si fructele avand proprietati tinctoriale.

Se poate folosi ca specie pentru spatii verzi publice, imbogatind solul in azot datorita nodozitatilor de pe radacini si fertilizandu-l prin litiera.

Scoarta este folosita impotriva reumatismului, americanii o foloseau in tratarea anemiei, si diaforeica, pentru probleme urinare.

Bibliografie

C. Colston Burrell – Native Alternatives Invasive Plants – Brooklyn Botanic Garden, 2006

E. Hulten – Flora of Alaska and Neighboring Territories – Stanford University Press

Gary Stacey, Robert H. Burris, Harold J.Evans – Biological Nitrogen Fixation – Springer, 1992

James Stubbendieck, Stephan L. Hatch, L.M. Landholt – North American Wildland Plants – University of Nebraska Press, 2004

M.M. Grandtner – Elsevier’s Dictionary of Trees – Elsevier Science, 2005

M. Forrest – Landscape Trees and Shrubs – CABI Publishing, 2006