Intr-o dimineata ninfa Liriope, in timp ce facea baie, a fost sedusa de raul Cefiso. Dupa noua luni a nascut un copil si in aceasi zi a cerut unei zane, ce posibilitate are fiul ei de a ajunge la batranete. Zana ii raspunse: Va trai pana ce isi va vedea chipul.

Liriope a facut sa dispara toata suprafetele reflectante, sticle, etc...

La saisprezece ani, Narcissus devenii cel mai frumos baiat din sat, dar nu avea nici prieteni nici prietene, cu atat mai putin iubite sau amante.

Si ninfa Eco era indragostita si plangea dupa Narcissus.

Pentru a-si salva prietenele, urmarite de Zeus, de razbunarile crude ale sotiei sale, isi ia responsabilitatea de ai distrage atentia cu rasete zgomotoase. Cand toate aceste inselaciuni au fost descoperite, Eco a fost pedepsita. Urmarea pe Narcissus oriunde mergea, veghea asupra viselor lui, spiona fiecare miscare a lui, astepta momentul potrivit pentru a-si manifesta propria iubire. Si in sfarsit a venit si ziua potrivita, asezat pe malul unui rau, Narcissus, adancit in gandurile sale si dand grai tristetilor sale, considera inutila viata lui. Eco, nu foarte departe dar nu la vedere, a reusit, cu vorbele lui Narcissus, sa faca o fraza Ca si focul se consuma viata mea pentru tine.

Tanarul surprins se uita imprejur. Cine mi-a vorbit? Cine esti tu care repeti finalul frazelor mele si le compui pe ale tale? Ma ingani sau imi spui adevarul?

Adevarul ii raspunse Eco suspinand si iesii din ascunzatoare. Contrariat si plictisit Narcissus o lua la fuga.

De atunci Eco, nu mai manca si nu mai dormea. Consumata de durerea ei, a cerut zeilor sa se faca dreptate.

Ascunsa printre plante si arbori, putin cate putin devenii spiritul si vocea padurii.

Narcissus, era indiferent la ce se intampla in jurul lui. Trecand pe langa o apa limpede si pura numita Rannusia, vroia sa isi potoleasca setea dar pe masura ce bea apa il ardea mai tare setea. Oglindindu-se in apa lacului si-a vazut propria imagine. Uimit, observa chipul splendid ce il privea, ochii profunzi, parul negru inelat pe gatul subtire si se intreba cine putea fi acea divinitate necunoscuta ce la gesturile sale ii raspunse cu aceleasi gesturi. Intinzand mainile in apa pentru a atinge imaginea sa, aceasta disparea si ii provoca o mare durere. De teama de a inebunii o lua la fuga, dar urmarit de amintire, se reintoarse la locul fatal si reincerca acelasi chin. Narcissus a descoperit ca era indragostit de el insusi.

Pedeapsa lui se dovedii a fi mortala. A murit langa raul care il vrajise.

Din apa limpede a lacului a crescut o floare mica care poarta numele celui mort, Narcissus.

Si floarea se reflecta in suprafata limpede a apei care ii reproducea perfect forma si petalele albe, dar contrar a celui caruia ii poarta numele, ea se bucura de apa si isi traieste fericita soarta.

Sursa www.gme.it